8 companii au incheiat contracte de colaborare cu PAID
Asigurarile obligatorii pentru locuinte se pot incheia la inca 8 companii de asigurare care au incheiat protocoale de colaborare cu PAID.
Astfel, pentru asigurarile obligatorii de locuinte, putem contacta atat cele 12 companii actionare PAID: ABC Asigurari, Ardaf, Astra, Carpatica, Certasig , City Insurance, Credit Europe Asigurari, Euroins, Generali, Grawe Romania, Groupama si Uniqa, cat si companiile ASIROM VIG, ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, OMNIASIG VIG, GARANTA, EXIM Romania, ASITO Kapital, EUROLIFE ERB si FATA Asigurari.
"Ca urmare a recentelor modificarilor legislative, PAID a incheiat protocoale de colaborare cu inca 8 companii de asigurare care nu sunt actionare PAID. Toate aceste societati sunt autorizate sa practice riscuri de catastrofa si vor emite polite PAD in baza acestor protocoale",a declarat Nicoleta RADU-NEACSU, Director General PAID.
Aceste contracte de colaborare intre cele opt companii si PAID vin ca urmare a modificarii legislatiei. Astfel, conform noilor reglementari, polita PAD poate fi incheiata si la companiile care incheie protocoale de colaborare cu Pool-ul pentru Asigurare Impotriva Dezastrelor.
Asigurarile obligatorii au o valoare de 10 sau 20 de euro pe an si ofera despagubiri in limita a 10 000, respectiv 20 000 euro pentru pagubele survenite in urma inundatiilor, cutremurelor sau a alunecarilor de teren. Toti proprietarii de locuinte sunt obligati sa incheie aceste asigurari, chiar daca detin una facultativa.
"Avem obligatia sa informam populatia corect despre prevederile legii. Oamenii trebuie sa cunoasca foarte bine care sunt riscurile asigurate prin acest tip de asigurare, care le sunt obligatiile, dar si care le sunt drepturile ce le revin din acest tip de contract",precizeaza Nicoleta RADU-NEACSU.
In prezent 422 000 de locuinte sunt asigurate cu polita PAID, in crestere cu 100 000 fata de luna ianuarie a anului curent.