Peste 12 miliarde de lei daune in cazul unei calamitati naturale nationale
Daca o catastrofa naturala ca un cutremur de magnitudine mare sau un val de inundatii ar afecta intreaga tara, atunci companiile de asigurari ar fi nevoite sa plateasca celor care detin asigurarea obligatorie de locuinta, despagubiri in valoare de 12,2 miliarde de lei (adica 2,8 miliarde de euro). Aceasta este dauna maxima care poate fi platita pentru politele incheiate impotriva calamitatilor naturale. Calculele au fost facute de catre Autoritatea de Supraveghere a Asigurarilor (ASF) in raportul lor anual.
26 de companii de asigurari si-au furnizat datele Autoritatii de Supraveghere a Asigurarilor pentru a participa la acest raport. Toate aceste companii sunt autorizate sa subscrie riscuri de catastrofa naturala si au furnizat date care sunt valabile pana in luna septembrie a anului trecut.
Din intreaga suma de 12,2 miliarde de lei care reprezinta despagubirile totale care ar trebui platite in cazul in care o catastrofa naturala ar afecta intreaga tara, doar 10% ar fi suportata de catre companiile de asigurari locale. Cea mai mare parte a subscrierilor este transferata catre companiile de reasigurare care ar fi nevoite sa suporte diferenta.
Autoritatea de Supraveghere a Asigurarilor a calculat si fondurile, iar in urma analizei a reiesit ca asiguratorii locali au fonduri suficiente pentru a sustine despagubirile necesare. Chiar si cu daune in valoare de 2,8 miliarde de euro, companiile de asigurari ar inregistra un excedent de fonduri proprii in valoare de 302 milioane de euro (1,33 miliarde de lei).
„Estimarea de 3 miliarde de euro este extrem de mica, mult prea optimista as putea spune si in afara realitatilor pietei. Cu siguranta, in cazul unui cutremur sau al unei inundatii de mari dimensiuni daunele sunt mult mai ridicate. Transferul riscului pe aceasta clasa este vital, un asigurator nu poate supravietui fara reasigurare, iar majoritatea companiilor au constientizat acest lucru. O buna parte din jucatorii din piata care au expunere pe riscurile catastrofice sunt reasigurati, exceptii nu exista sau sunt prea putine“,comenteaza Viorel Vasile, managing partener al brokerului Safety.